sâmbătă, 20 februarie 2010
Din Dilemele Mele
Asculta mai multe audio Diverse
Quote of the day: "Don't let someone become a PRIORITY in your life...When you are just an OPTION in theirs."
Un prieten are o problema si tu vrei sa-l ajuti. Sau simti ca trebuie sa faci asta.
Ce ii dai? Ce trebuie sau ce crede el ca are nevoie? Oferindu-i ce trebuie, comportandu-te perfect in relatie cu teoria, dandu-i ce spun manualele de supravietuire umana, il ajuti pe termen lung poate. Dar viata nu este o teorie. Lucrurile nu au mers niciodata pe acest sistem. Oamenii nu functioneaza asa. Nicio situatie nu poate fi pictata doar in alb si negru, ci in cele mai diverse griuri ce te-ar putea face chiar sa ametesti. Daca nu il ajuti in felul in care crede el ca ar trebui sa o faci, il frustrezi. Ii frustrezi asteptarea si sperantele in acel ajutor. El ar putea ceda… si s-ar putea sa nu mai ajunga sa vada acel prea-frumos viitor teoretic. Si atunci ce faci? Bine, am plecat de la ipoteza ca tu simti cand trebuie sa-ti ajuti prietenul. Dar daca nici macar nu-ti dai seama ca are nevoie de ajutorul tau? Mai poti fi numit prieten? Dar asta cred ca deja creaza o alta dilema.
In alta ordine de idei, de cand sunt in Bucuresti mi-e foarte greu sa inteleg comportamentul uman. Iar asta vine din partea unei persoane care credea cu mai mult timp in urma ca oamenii sunt fiinte rationale. Ce dreptate avea un bun prieten care mi-a spus atunci ca ma insel, ca in esenta noastra suntem niste irationali incurabili. Si atunci, o persoana care prin constructia sa psihologica necesita sa inteleaga ce se petrece in jurul ei, nu este oarecum legata de maini? Ce ar trebui ea sa faca? Sa se schimbe doar ptr ca cei din jur nu-i ofera ce are nevoie? Si atunci asta nu este echivalent cu a renunta la ce inseamna ea sau macar la parti din ea? Si daca se intampla asta, la cat ar trebui sa fie dispusa sa renunte? Sau merita sa faca asta?
Ar mai fi cateva dileme ce ar putea implica the “fear of commitment” bullshit, sinceritatea, increderea sau dezamagirea, dar ce rost ar mai avea sa le detaliez acum? Pana si asta se transforma intr-o dilema.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Eu cred ca fiintele umane sunt, in esenta, rationale. Nu am dovezi clare, dar sunt convins ca este asa.
RăspundețiȘtergereTeoria probabilitatilor ne invata ca, in conditii absolut identice, unul si acelasi experiment poate conduce la rezultate diferite. Ceea ce nu inseamna ca nu e rationala.
Draga mea...lumea este ca o nebuloasa si nu cred sa fie careva care sa o inteleaga, mai ales cand vine vorba de comportamentul uman. Se spune ca oamenii sunt ca niste masinarii conplexe, insa dau gres cand te astepti cel mai putin. In viata noastra, trebuie sa avem un cerc restrans de oameni in care sa ne incredem pentru binele nostru. Incerca sa nu te mai chinui cu tot felul de intrebari la care nu vei gasi niciun raspuns.
RăspundețiȘtergere@Adrian: sa speram ca a ramas si un strop de ratiune pe undeva. Altfel ar fi destul de triste lucrurile. Sau poate ar fi doar diferite. Nu stiu inca...
RăspundețiȘtergere@Cosmin: stiu ca ai dreptate si stiu ca asa ar trebui sa fac. Dar, inca o data, asta e teoria. People don't work that way, we don't work by and through theory, din pacate. Desi, probabil ca voi ajunge sa fac si eu asta intr-un final, daca exersez.
RăspundețiȘtergereOamenii sunt fiinţe raţionale. Cât îi priveşte pe sudişti, am unele rezerve...
RăspundețiȘtergereMda...asta sper si eu. Adica sa fie doar o problema a sudistilor.
RăspundețiȘtergere