Putina politica

Mergeam zilele trecute spre statia de metrou cu doi colegi de la master. Dintr-o discutie intr-alta, unul dintre ei ne-a marturisit ca el este apolitic, ca il pot intreba despre orice dar nu despre viata politica romaneasca. Ca nu-l intereseaza, nu-i place, s-a saturat, in fine toate argumentele ultra-cunoscute, pe care poate pana la un punct le pot intelege.
Insa mi-am dat seama ca nu pot spune acelasi lucru si despre mine. Sunt orice, dar nu apolitica. Sunt pro-politica, in primul rand. Sau anti-politica, daca vreti. Sau un amestec ciudat si interesant.
Sunt pro-politica pentru ca imi place...ce simplist suna asta. Dar treaba, de fapt, nu e chiar asa usoara. Nu cred ca as putea numi clar un motiv pentru care imi place, desi am mai incercat asta si in alte randuri. Pur si simplu, nu pot ingloba intr- o fraza de ce. Atunci ma limitez doar in a spune ca imi place iar cei ce au mai intrat in contact cu mine cred ca stiu motivele. Stiu ca ma motiveaza anumite idei si valori (prin deductie si cred in ele), ca ador atmosfera dintr-o campanie electorala (chiar daca atunci cand sunt in mijlocul ei imi doresc doar sa se termine), ca imi place sa imi gasesc opiniile si modul de gandire in altii, care poate pot sa le exprime mai bine decat mine, ca pentru mine mersul la vot nu este un drept, ci o obligatie de cetatean al Romaniei. Iar daca cineva imi va spune ca nu va merge la vot din cauza politicienilor care fac si dreg (sau nu), atunci ii informez ca politicienii nu sunt Romania, din fericire. Da, sunt pnl-ista, si inca de 3 ani de zile. Si, pe deasupra, mai sunt si mandra de acest fapt :D. Am senzatia, la cum decurg lucrurile prin blogosfera in ultimul timp, ca ar trebui sa-mi cer scuze pentru asta. Nu o voi face.... Pentru ca PNL este una din chestiile faine din viata mea, pentru ca aici am cunoscut niste oameni extraordinari. Si da, mai postez comentarii pro-PNL pe bloguri, iar daca asta ma face « postac », atunci sunt un postac fericit. Iar, daca asta ma arunca intr-o asa-zisa secta, atunci sunt privilegiata sa fac parte din ea.
Nu am facut un secret din faptul ca il sustin pe Crin Antonescu si ca voi vota cu el pe 22 noiembrie (si 6 decembrie, evident :D). Nici nu as avea de ce, mi se pare cea mai ok solutie in momentul de fata. Intrebarea fireasca este de ce cred eu asta, nu ? Practic, vreau sa-i raspund provocarii lui Alexandru Marin, unul dintre sustinatorii convinsi, nu ai lui Crin in mod particular, dar a ajungerii la normalitatea dupa care tanjim cu totii. Crin Antonescu nu este raul cel mai mic, cum spun unii, ci pur si simplu este cel care imi da mie, cetatean al Romaniei, impresia ca poate schimba ceva . Este tanar, are un potential imens si sa nu uitam un detaliu foarte important : nu a mai facut parte pana acum din sistemul urat de care dorim sa scapam. Nu a facut nimic in trecutul sau ce poate sa ma faca sa am vreun dubiu in privinta sa.
Si, da, sunt si anti-politica. Sunt impotriva politicii facute ostentativ si cu nesimtire. Nu-mi place politica lui basescu si ai lui, ce are ca singur scop inducerea unei stari de cearta permanenta. Ma sperie afisul lui basescu iar « sloganul » lui parca vrea sa imi bage in cap ca daca nu votez cu el o sa mor si, cel mai probabil, o sa ajung in iad. As vrea sa cred ca nu asta isi doresc romanii de la presedintele lor in urmatorii 5 ani. Cel putin eu nu asta vreau. Nu vreau nici cearta, nici scandaluri, nici bilciul basescian. Pentru ca, pana la urma, asta face el : un circ, in care detine rolul principal (m-am tot intrebat de ce ii place omului asta sa fie in centrul atentiei tot timpul?).
Prin urmare, ma voi prezenta la vot cu speranta ca de data asta chiar se poate face ceva. Ceva bun, ceva pentru cei care inca mai credem.