marți, 29 decembrie 2009

A mai trecut un an din noi...

Acesta este ultimul post pe 2009.
Mai sunt cateva zile si mai las un an in spate. Un an care a trecut incredibil de repede, cel putin ptr mine. Un an plin de lucruri bune, dar si de multe episoade triste. Un an in care am incheiat un capitol din viata si am inceput sa scriu la urmatorul. Un an in care mi-am indeplinit o parte din ce mi-am propus in 2008, dar care a lasat si multe lucruri nerezolvate sau pe lista de asteptare. Un an in care am iubit si am fost iubita. Un an in care, poate, am dezamagit si am fost dezamagita. Un an plin de emotie, mai mult decat oricare de pana acum. Pana la urma, a fost un an plin de cele mai diverse evenimente si stari, care m-au coplesit cateodata si care m-au determinat sa nu reactionez cum mi-ar fi placut in multe dati. Si, da, este anul in care am facut primele greseli pe care le-am regretat. Dar Paler spunea cateva cuvinte foarte frumoase: « Nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii, cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti ». Ceea ce cred ca am facut deja.

Am invatat cateva lucruri anul acesta, mai ales din greselile facute, lucruri pe care le voi purta cu mine in anul ce urmeaza :
-pretuieste-ti si iubeste-ti prietenii adevarati, nu-i lua “de-a gata”, nu te razbuna pe ei ptr problemele tale si fii atent si la problemele lor, nu numai la tine. Altfel, s-ar putea sa te trezesti intr-o zi ca ai pierdut caldura unor suflete extraordinare.
-considerate privilegiat ptr ceea ce ai ; oricat de importante ti s-ar parea problemele tale, in jurul tau se intampla lucruri mult mai mari ; « Vezi dincolo de gheata, chiar daca ghetarii se topesc », cum imi spunea un prieten foarte special.
-tinteste spre mai mult, doreste-ti mai mult, fie ca asta inseamna sa ceri mai mult de la cei din jurul tau si de la tine. Nu te sfii sa ai visuri marete si sa lupti ptr ele, poti cel mult sa cazi frumos.
-cand esti la pamant invata sa te ridici singur, fara sa te astepti sa o faca altcineva in locul tau. Cei din jurul tau sunt oameni si nu pot face ceva ce tu insuti nu poti. In momentul in care vei reusi sa faci asta, vei gasi si o mana intinsa spre tine care te va ajuta.
-constientizeaza ca, pana la urma, toti suntem singuri. Si ca asta nu este neaparat ceva rau. Dar avem nevoie si de ceilalti ca sa facem lucruri frumoase.
-cand punem seara capul pe perna sau cand stam uitati in fata unui geam meditand, suntem noi cu sinele nostru. Lui ii dam, inainte de toate, socoteala si apoi si altora. Asa ca ar fi bine sa fim impacati cu el.
-ar trebui sa privim mai mult spre cer, fie ca este cel albastru deschis sau cel plin de stele. Asa cum scriam la un moment dat undeva, stelele au puterea de a-ti da o liniste incredibila si o stare de implinire cum putine lucruri pamantesti pot. Pentru cateva secunde, poti cuprinde infinitul cu privirea si sa-l imbratisezi. De fapt, il poti imbratisa pe Dumnezeu.

Mai sunt cateva zile si lasam, noi romanii, un an in spate. As vrea sa scriu cate ceva despre 2009 ptr Romania, dar nu imi gasesc cuvintele prea bine. Vad doar ca lasam in urma o Romanie impartita in 2 tabere, fara posibilitatea de a sta deoparte. Mai ales daca ai suflet si nu-ti place ceea ce traiesti. Vad ca in loc sa construiasca, multora le place sa darame tot ce este in jurul lor. Vad ca lupta si vrajba dintre oameni se inteteste si se uita lucrurile cu adevarat importante. Vad tristete pe fetele romanilor...sau poate nu vad eu bine. Stiu doar ca vreau sa fug spre Romania pe care ne-o descrie Alex. Chiar daca pare un vis, vreau sa pun si eu o caramida la construirea ei.

Sa ne vedem si sa ne scriem cu bine in 2010, cu cat mai multa liniste in suflet si in jurul nostru. Cu dorinta de a fi mai buni decat pana acum si de a face mult mai mult.

miercuri, 23 decembrie 2009

Sarbatori fericite!

Usor, usor intru in atmosfera. Vine Craciunul. Vine Sarbatoarea mea preferata, cu brad, decoratii, luminite colorate, cozonac, portocale (stiu ca le pot manca si in timpul anului, dar acum au un gust aparte), vin fiert si, ceea ce este cel mai important, familie.
Tot ce imi doresc in aceste zile este liniste, alaturi de familia mea. Atat. Imi este de ajuns. Si asta va doresc si voua! Sarbatori fericite mai vechilor prieteni Marutz, Daria, Oana, Ioana T, Sebi Moga, Crina, Adi si mai noilor prieteni (dar la fel de dragi) Andra, Alex Marin, Cosmin Chiriac, Gabi Mogos. Sarbatori fericite si unui prieten blogosferic special, unui om extraordinar: Vania. Mi-ar fi facut mare placere sa va descopar mai demult. Numai bine!
Fug sa gust din cozonacul facut de bunica mea ptr ca miroase mult prea bine in toata casa si nu mai rezist pana in ziua de Craciun. Doar ca trebuie sa ma gandesc repede la o colinda, doar asa o sa reusesc sa primesc de la ea o felie inca de pe acum. :)



Si sa lasam greii sa vorbeasca :):



sâmbătă, 19 decembrie 2009

Senzatii tari de Bucuresti

Ai o viata anosta? Te-ai plictisit de stat in casa la caldura? Vrei ca adrenalina sa-ti curga prin vene, dar nu ai bani de snowbording in Alpi, ca dehh e criza? Ei bine, am sa-ti fac o oferta de nerefuzat. Fa-ti de lucru la Gara de Nord, in Bucuresti. Fie ca astepti pe cineva, fie ca trebuie sa iei un pachet (de ex niste incarcatoare amarate), fie ca vrei sa te deplasezi cu acel mijloc de transport pe sine, CFR-ul iti satiface dorinta de extrem. Eu am incercat oferta si, ca sa vedeti cat de mare imi este marinimia (de la o filosoafa in viata citire), nu pot sa n-o transmit mai departe.
Bun, deci sa detaliez un pic pachetul « vacanta scurta, dar intensa». Ajungi in gara in jurul orei de 18:50, ptr ca, nu-i asa, la 19:00 ar trebui sa ajunga trenul. Te postezi in fata panoului cu “plecari/sosiri” si de aici urmeaza distractia : intarzieri de 30, 50, 90 sau 300 minute (da, ati citit bine ! 300, cu doua zerouri in coada, e super-oferta, cam un tren pe seara). Ce v-ati putea dori mai mult? Ce ar putea fi mai frumos decat sa stai in frig vreo cateva ore? Ar fi o experienta de neuitat....not!
Totusi, sa devenim un pic seriosi. Acest episod este mai mult decat trist. As fi vrut sa fiu revoltata, dar n-am putut. In clipa in care am vazut panoul cu intarzieri am izbucnit in ras, probabil ridicand in jurul meu ceva semne de intrebare in legatura cu sanatatea mea mintala. In dreptul trenului meu erau trecute 50 min (« ehhh, nu-i chiar atat de rau », mi-am zis... ), adica o oarecare medie intre toate intarzierile. Din aceasta medie exclud, evident, intarzierea de 200 de min care a evoluat, ulterior, in 315 (acc. spre Tg. Jiu, care trebuia sa plece din Buc de la 14:46) . Dupa o cafea de la Mc (apropo, cred ca Mc-ul n-a vazut in viata lui atatia clienti), am inceput sa ma fatai de colo-colo si din lipsa de ocupatie, si ptr a nu ingheta (ceea ce normal ca s-a intamplat pana la urma). Si am inceput sa analizez oamenii si diferitele situatii, ceea ce s-a dovedit pana la urma a fi foarte amuzant.
In primul rand, gara era incredibil de plina si trebuia sa ai adevarate skill-uri ptr a ajunge dintr-un colt intr-altul. Oamenii se ingramadeau peste tot...langa panouri, pe peron, in Mc (denumire generica ptr fast-foodurile din gara), pe langa Mc, in salile de asteptare, pe langa casele de bilete. O tanti ne transmitea cu o voce suava de robot ca din cauza conditiiilor meteo defavorabile (ptr ca, nu-i asa, nimeni nu se astepta sa ninga in luna decembrie), trenurile au intarzieri si ca cfr isi cere scuze ptr disconfortul creat (inghetat, ingramadeala, nervi etc.). Tot din cand in cand, aceeasi voce cristalina anunta si cate un tren. Si cum « la un semn deschisa-i calea », palcuri de oameni grabiti rasareau din toate partile. Si ptr ca nu mai vedeau nimic in fata ochilor decat tren, erau in stare sa treaca si peste....ehhh, chiar cadavre nu cred. Dar in acest ritual periodic, am primit cateva coate, cateva imbranceli si un prea-frumos troler peste picioare. Dupa vreo 30 de min., dupa ce am intelesul mersul lucrurilor, mi-am perfectionat skill-urile invatate mai sus si am ajuns campioana la slalom printre oameni. La intarzierea de 50 am primit un bonus de 100%, adica in total 100 de min asteptate. Happy me! Si ptr ca tin cont de « sa nu treaca o zi fara sa nu invat nimic », am aflat cat timp am stat la gara ca exista acceleratul 1)97, rapidul 1R53 si, apogeul, statia « Snagov Plaja » ( ???).
Mi-am luat pe la 20:30 pachetelul si am grabit pasii spre metrou. Din 10 in 10 m, erau instalate beculete in forma de « La Multi Ani 2010 ! ». Ce gluma proasta!

Melodia nu este cu intentie [:)))], pur si simplu mi-a mers in mp3 in timpul asteptarii si mi-a ramas in minte. So, how do you own disorder?


System Of A Down - Toxicity
Asculta mai multe audio Muzica

vineri, 18 decembrie 2009

Damien Rice

Ce poate fi mai frumos decat o noapte cu un ceai fierbinte foarte aromat, muzica ce iti intra in suflet si liniste? De ceaiul genial s-a ocupat Andra, de celelalte parti se ocupa Damien Rice (ce talent incredibil!)



joi, 17 decembrie 2009

Scrisoare la inceput de iarna



A nins ca-n basme aseara,
Mai ninge si acum,
Prin albul calm al iernii
Privirea mea-i de fum.
Si ratacit mi-e gandul
Sau poate ma visezi
Si-n jur sunt crini in floare
Iar tu-mi soptesti: zapezi.
Eu cad intr-o clepsidra
Cu fulgii de afara
Si nu stiu cine-n taina
Tristetea mi-o masoara.
In palma ta intinsa
Cazu un fulg.Si nu-i.
Candva si eu cadea-voi
In palma nu stiu cuï.

marți, 15 decembrie 2009

1989 si libertatea de dupa...

Octavian Paler spunea cam asa: “Despre tot ce s-a intamplat in anii care au trecut de-atunci, nu tin sa spun decat atat: altfel mi-am imaginat libertatea.” (Autoportret intr-o oglinda sparta). Ar putea cineva sa-l contrazica ?
Eu nu mai tin minte nimic din acele zile, aveam doar 2 ani. Stiu doar ce mi-a povestit bunica mea. Ca ea statea cu mine in brate, pe jos in sufragerie, incercand sa ma protejeze. Atat.
Am fost una dintre primele generatii post-revolutie. Am crescut in tranzitia fara de sfarsit, iar familia mea, ca mare parte din familiile Romaniei, a alternat intre a simti lipsurile ei din plin si intre a o duce decent. Insa, bunicii mi-au repetat indiferent de situatia materiala, ca « acum este mult mai bine decat pe vremea comunistilor ». Nu ptr ei, ci ptr mine. Ca pot sa ma exprim liber, daca vreau sa fac asta, ca pot face scoala, dar si mai important ca pot face scoala pe care o vreau eu. Pana la urma, ca sunt singura care poate hotari ce vrea sa faca pe mai departe cu viata ei si nimeni altcineva.
Romanii au inteles prost libertatea. Au crezut ca daca sunt liberi, atunci pot fi si nesimtiti. Au crezut ca daca se pot exprima liber, pot sa si injure si sa jicneasca. Au crezut ca democratia post-decembrista le aduce numai drepturi, nu si responsabilitati. Ah, da, si au uitat ca ei pot sa fie nesimtiti, sa injure, sa jicneasca si sa fie plini de drepturi datorita unor oameni care acum 20 de ani au considerat ca mai important decat orice este sa fim liberi. Mai important chiar si decat viata insasi. Pana la urma, ei ne-au dat in maini vietile lor. Si ne-au spus ca tine numai de noi ce vom face cu ele. Avem libertatea asta. Si datoria...


Phoenix - Timisoara
Asculta mai multe audio Muzica

miercuri, 9 decembrie 2009

Multumiri si ceva "nimicuri"

Scriu postul asta in special ptr a le multumi unor oameni care m-au facut, de cand sunt in Bucuresti, sa cred ca se poate si altcumva. Ca mai exista valori si speranta. Si care stiu ca vor gasi puterea de a lupta in continuare in numele idealurile lor. Aici ma refer la Alexandru Marin, Gabi Mogos, Cosmin Chiriac si altii ca ei. Va multumesc! Datorita voua, Ioana este un om mai bun.

In rest, nu mai sunt foarte multe lucruri de spus. Am incercat sa scriu ceva inca de luni, dar nu mi-am gasit cuvintele. Orice as fi spus, mi s-ar fi parut prea putin. Inca am sentimentul asta si totusi scriu. Dar ce? Ca sunt dezamagita, trista ? Ce mai conteaza? Am fost facuta in campania asta fraiera, indoctrinata sau robot care executa ordinele. Au fost cativa care au zis ca vor “sa-mi deschida ochii”. Iar acum cateva zile mi s-a spus ca ar trebui sa ma maturizez d.p.d.v. politic. Prin urmare, dezamagirea nu a aparut o data cu alegerile de duminica. Ea era de mai mult timp instalata si va ramane in mine mult timp de acum incolo.

Iar tu care l-ai ales pe basescu.... Felicitari ! Ai un presedinte in urmatorii 5 ani, dupa chipul si asemanarea ta. Ai vrut manelism, vulgaritate si hahaiala ? Asta ai primit. Al tau este, bucura-te de el. Al meu nu este! Eu una voi ajunge la venerabila varsta de 27 ani fara sa am un reprezentat la nivelul asta. Mi s-a spus ca atunci nu inteleg ce e aia o democratie. Poate ca asa e. Nu asta e ideea mea de ce inseamna o democratie adevarata. Mai are rost sa spun ca tu esti, de fapt, cel indoctrinat? Nu cred...
Cat despre noi, ceilalti oameni, am fost un fleac. Ne-a ciuruit. Pe 5 milioane de romani. Problema e ca si noi, alaturi de tine, vom simti adevarata criza de anul viitor in care, daca nu se primesc banii de la FMI, bunicii nostri isi vor lua pensiile ceva mai rar. Ca un mic detaliu...Am auzit ca statul a ajuns sa se imprumute de la banci din tara, pe niste dobanzi imense. Dar tu poti sa ramai in ideile tale inguste si sa strigi impotriva unui comunism inexistent.

Am nevoie sa-mi reincarc bateriile pentru a o putea lua de la capat. Asa ca plecare la Cluj vine perfect. Am nevoie de clujenii mei mai mult decat oricand. Am nevoie de gasca sssp-ista, de Piezisa si de Cetatuie. Cluj, I’m comming home! (chiar daca numai ptr cateva zile)

joi, 3 decembrie 2009

Mai josnic de atat nu se poate...

Am vrut sa nu mai scriu nimic despre alegeri/politica pana dupa 6 decembrie. Poate pentru ca m-am saturat sa tot explic (e adevarat, intr-o mai mica masura aici pe blog) ceea ce mie mi se pare de domeniul evidentei. Nu pot intelege cum mai poate sa-l sustina cineva pe individul basescu... Si nu ma refer la copiii atomici platiti sa creeze bloguri si site-uri, asumandu-si identitati ce nu le apartin (dandu-se « liberali adevarati »). Si care, oricum, nu au decat un neuron foarte agitat, ce se loveste de peretii capului. Ci ma refer la cei care il sustin pe individ din pura credinta. Pe cineva care nu are niciun program, nicio viziune, nimic constructiv. Stie acelasi text ieftin cu "eu contra tuturor", "mogulii si presa", "Iliescu si comunismul". Si astea lasand la o parte (desi nu ar trebui) limbajul sau trivial si atitudinea de smecher. Neputand sa-mi explic aceasta dilema, imi propusesem pe zilele astea niste posturi light, poate niste muzica.

Dar nu pot face asta ptr ca deja lucrurile apartin SF-ului. Deja este prea de tot....Tocmai am citit pe blogul lui Lilick commentul unui « ceva » portocaliu (nu gasesc un cuvant potrivit. Om nu mai este de mult, animal ar fi prea frumos spus) cu referire la doamna Doina Cornea : ”cred ca babaciunea aia decrepita din Cluj ar trebui trecuta pe lista neagra. escadroanele de ordine ar fi bine sa o calce in noaptea de 6 decembrie. ar fi pt. a 3-a x anul asta. dupa care sa fie lasata in pace. intr-o baltoaca de sange.” :| :| :|
Chiar daca am face abstractie de faptul ca aceasta femeie este un simbol national (desi, din nou, nu ar trebui sa facem), un astfel de limbaj este mai mult decat unul deplasat, ce imi provoaca greata. Totusi, imbecile, aceasta doamna a luptat timp de multi ani ptr ca tu si altii ca tine, cu neuronul vostru vestejit, sa improscati ura si amenintari! Spui ca lupti impotriva asa-zisului comunism, dar promovezi cu seninatate un nazism in stare pura...Sa inteleg ca daca printr-o greseala fatala pe 6 iese basescu, urmeaza exterminarea catorva milioane de romani ? Dar poate nici n-ar trebui sa-ti vorbesc in astfel de termeni. Ma indoiesc ca stii ce inseamna o ideologie, nu mai vorbim de una totalitara. Probabil ca daca te-ar scutura cineva de maneca nu ai stii nici cum te cheama. Tu stii macar cine au fost Doinea Cornea, Corneliu Coposu sau Ion Diaconescu si ce au insemnat ei?

Este incredibil de trist cum aleg sa se exprime cei ce apara "nimicul" portocaliu. Si este tot la fel de trist cum alege pd-l sa faca in ultimele zile campanie. Aici intra si scrisoarea sotiei lui basescu sau manifestarile de 1 decembrie (au reusit sa-si bata joc pana si de Ziua Nationala a Romaniei!). Dar despre astea nu mai am nervi sa scriu. Cel putin nu acum...

Ce este, de fapt, cu adevarat trist este ca nu sunt surprinsa de toate astea, ci doar scarbita. Foarte scarbita. Deja totul a luat-o razna iar disperarea nu mai cunoaste limite…

marți, 1 decembrie 2009

Respira adanc. S-ar putea chiar sa-ti placa!

Taci! Linisteste-te un pic. Relaxeaza-te ptr cateva minute si uita-ti problemele. Uita incrancenarea si dispretul. Macar cat sa iti aduni puterile si s-o iei de la capat:



Gata! Acum poti reveni la viata ta, mult prea frumoasa decat o sa iti poti da seama vreodata.

Update: Simt nevoia sa mentionez ca acest post mi l-am dedicat dupa ziua de azi. Eram pe o banca in Herastrau, reflectand destul de incruntata la niste chestii personale cand am vazut, la un moment dat, cum trece prin fata mea o familie cu un baietel de vreo 6-7 ani. Baietelul se afla intr-un scaun cu rotile. Au trecut pe langa fantana arteziana iar pe fata copilului s-au vazut un zambet larg si fericirea. Copilul acela avea puterea de a se bucura de un lucru atat de marunt, dar care poate i-a facut ziua mai frumoasa. Si mi-am dat seama cat de superficiale pot fi gandurile mele cateodata...